Babl


  • publicat în antologia: Timpul eroilor
    • la data: 01-01-2001

  • publicat în volumul de povestiri: Babl
    • la data: 01-01-2004

Subgenuri:

Detalii

Cazul Iov-secțiune multiplan

nivelul n-1
„Ciudată ființă e cațeaua asta, măi Iezechiel! Eu, Iov, i-am înecat cățeii și, în loc să-i apere, să mă muște, să plece în lume și să-și caute un stăpân mai bun, mi-a lins mâinile, m-a privit cu ochi plini de devotament, de parcă n-ar fi contat decât placul meu. O flămânzesc, nu-i dau apă, iar ea îmi apară gospodăria și bunurile, punându-și viața în joc. O s-o chinui în toate felurile, să văd dacă o să se răzvrătească, până la urmă… Iar dacă o să se dovedească devotată și credincioasă, poate că o să am grijă de ea și-o s-o răsplătesc pentru toate cele pe care le-a îndurat…”

nivelul n
„Ciudată ființă e omul asta numit Iov, măi Sataniel! Eu, Iahve, i-am omorât copiii, l-am molipsit de lepră și de cele mai scârboase boli, iar el, în loc să-mi reproșeze modul în care îi răsplătesc credința, să-și caute un Dumnezeu mai bun, mai blând, se supune fără împotrivire placului meu, aducându-mi laude și fiind convins că fac ceea ce trebuie. O să continuu să-l chinui, dar dacă îți închipui că se va schimba și că la un moment dat se va lepăda de mine, atunci te înșeli. Și, după ce o să mă conving că nici cele mai mari nenorociri nu-l vor face să cărtească împotriva mea, atunci poate, o să-l răsplătesc pentru toate cele pe care le-a îndurat…”

nivelul n+1
„Ciudată făptură e Iahve! I-am omorât fiul în chinuri teribile, i-am persecutat credincioșii, m-am străduit ca oamenii să-i respingă învățăturile, dar el continuă să creadă în logică universală, în capacitatea mea de a guverna universurile. O să continuu să-l chinui, și dacă nu se va schimba, atunci, poate, o să-l răsplătesc pentru toate cele pe care le-a îndurat…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *